DESPRE

TEDx
Eroilor
x = eveniment TED organizat independent

TEDxEroilor este un eveniment non-profit care își dorește să fie un catalizator al progresului comunității din Cluj-Napoca. Mereu inovator și îndrăzneț, TEDxEroilor reprezintă locul unde vrem să oferim noi perspective, să redefinim idei și să te provocăm să ieși din zona de confort.

Credem că ideile ar trebui să circule liber în societate, tocmai de aceea aducem laolaltă speakeri din domenii diverse și o comunitate gata de acțiune, formată din tineri profesioniști, studenți și oameni care vor să facă diferența în societate.

TEDx

x = eveniment TED organizat independent

În spiritul ideilor care merită să fie răspândite, TEDx este un program de evenimente locale, organizate independent, care reunește oameni într-o experiență asemănătoare TED. Evenimentele TEDx sunt conferințe în cadrul cărora descoperi idei fresh, poți interacționa cu speakerii sau te poți crea noi legături cu persoane din domenii diferite.

TED

TED (Technology, Entertainment, Design) este o organizație non-profit, care și-a asumat misiunea de a răspândi idei vizionare. Conceput acum 30 de ani ca și o conferință de patru zile în California, TED a ajuns în prezent să-și susțină misiunea prin inițiative multiple în întreaga lume.

Conferințele anuale TED au ca invitați antreprenori și vizionari relevanți la nivel global, care își prezintă ideile timp de 18 minute. Discursurile acestora sunt puse ulterior la dispoziția publicului în mod gratuit, pe TED.com. Printre speakerii TED s-au numărat Bill Gates, Al Gore, Sir Richard Branson, Philippe Starck, Bono, Sal Khan și Daniel Kahneman.

Ideas Worth Spreading reflectă convingerea TED că ideile vizionare merită răspândite pentru a schimba atitudini, vieți și, până la urmă, pentru a face din lume un loc mai bun.

TEDxEroilor © 2018 toate drepturile rezervate.